Măsură disperată: Elevii unei școli dintr-un sat vor învăța în locuința învățătorului

Măsură disperată: Elevii unei școli dintr-un sat vor învăța în locuința învățătorului
Publicat: 07/09/2019, 08:32

Inspectorul școlar general al județului Caraș-Severin, Marius Cornici, a declarat, corespondentului Mediafax, că înainte de începerea noului an școlar, 27 de unități de învățământ nu au autorizație sanitară de funcționare. Dintre acestea, șapte școli, toate aflate în mediul rural, încă au WC în fundul curții.

„Avem 27 de unități fără aviz sanitar și undeva la 32 de școli care nu au autorizație ISU de securitate la incendiu. O parte din școli sunt cuprinse pe diferite programe de finanțare, cu scopul modernizării. Nu sunt probleme majore legate de debutul anului școlar, stăm mai bine față de anul trecut din punct de vedere al condițiilor. De asemenea, avem șapte școli care nu au autorizație sanitară pentru că încă au WC în curte, toate sunt în mediul rural. În acest moment, cele șapte școli se află în diferite etape de investiții, pentru a le reabilita”, a afirmat Marius Cornici.

Totodată, inspectorul școlar general al județului Caraș-Severin a declarat că elevii care învață la școala primară din satul Cănicea, comuna Domașnea, vor fi nevoiți să înceapă cursurile în casa învățătorului.

„În clădirea școlii din Cănicea nu se pot face investiții până când primăria nu clarifică situația imobilului, care se află într-o stare neconformă. În aceste condiții, învățătorul din sat a fost dispus să le pună la dispoziție elevilor casa lui. Învățătorul are 62 de ani și un suflet mare”, a spus Marius Cornici.

La nivelul județului Caraș-Severin funcționează 129 de unități de învățământ în 399 de clădiri.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO Momentul atacului din Crângași. O cameră de bord i-a înregistrat pe cei doi tineri...
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit...
Fostul milionar din fotbalul românesc a ajuns sărac lipit pământului la 72 de ani! A...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
La 12 zile după nuntă, un tânăr din Indonezia a aflat că soția lui era...
Afacerea cu care s-au îmbogățit doi români întorși după 7 ani din Italia. Sebastian și...
Dieta CIUDATĂ a lui Michelle Obama, la 60 de ani! Alimentul la care a renunțat...
Crima din Crângaşi, produsă din cauza unui Like dat pe Facebook. Victima încercase să îşi...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Un bărbat a atacat cu un cuțit mai mulți oameni, în plină stradă! Unde s-a...
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Volkswagen dă startul precomenzilor lui Golf GTI. Cât costă acesta?
Iată cine este bărbatul ce l-a împuşcat pe premierul slovac. Este membru al Societăţii Scriitorilor...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Rămâi pe loc fără PERMIS. Legea nouă care intră în vigoare în România
Simona Halep a vorbit despre relația cu Patrick Mouratoglou: Am avut încredere
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Julia este hotărâtă să nu îi mai ierte greșelile lui Robi: „Vreau să îți spun...
Lavinia Pîrva, despre momentele dificile din mariajul cu Ștefan Bănică Jr.: ”A fost o perioadă...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau...
Valurile de căldură au cauzat 150.000 de morți pe an în lume, între 1990 și...
×